Aceasta imagina ma poarta departe, in vremea copilariei mele, cand iarna era mereu alba, si incepea din noiembrie cu troiene de zapada pana sub fereastra; era frig, foarte frig, era viscol, erau derdelusuri pline de copii, era lacul inghetat pe care zburdau intr-o veselie copiii dornici de distractie. Imi amintesc cu incintare de derdelusul de peste 1 km care incepea infata bisericii si se terminape malul iazului...
e acelasi derdeluls de care se bucurase si tatal meu in copilarie...hehehe...partieeeeeeeeeeeee!
saniute, zurgalai, cai, oameni de zapada, obraji rosii, maini inghetate, focul din soba si vinul fiert mi le amintesc ca si cum ar fi fost ieri.
cand ma gandesc la iernile acelea ...
imi doresc sa mai alunec cu saniuta o data macar, de sus , din fata bisericii pana jos, langa iaz...
