JURNAL DE CĂLĂTORIE - partea a treia

4 Octombrie – Sambata

Vicenza – Verona – Brennero – Patsch.

Micul dejun este decent. Suedez. Servit de unul din indieni, sau ce erau ei.

Dam cu cardul si plecam la Verona.

O apucam pe strada cea mare spre balconul Julietei. Peste tot scrie ca de fapt frumoasa nu a locuit acolo dar lumea se inghesuie. Magazine de fitze.Se da din coate. Ajungem.

O curte interioara, lume ca la urs. Un perete plin de mesaje de iubire, de genul "Marinica si Vasilica se iubeste tare. Azi". Lipite elegant cu guma de mestecat. La statuia Julietei se sta la coada pentru a-i atinge prea tocitu-i san. Se fac poze si glume. Unii ating sfios, altii cu voluptate. Se intra si inauntru. E imbulzeala mare. Plecam . In Piazza del'Herbe mancam castane coapte.

O tanti tine niste catei intr-o cusca si asteapta sa fie adoptati. Maraie plictisita la cei ce vin doar sa dragaleasca cateii, fara intentii serioase.

Ne propunem sa dormim in Austria. Din nou anuarul. Alegem un hotel in Austria. Sunam. Totul OK.

Pe masura ce ne apropiem de granita cu Austria realizam ca destinatia sorocita pentru nani ne departeaza de la traseul catre Munchen. Asa ca recalculam. Intram in Austria pe la Brennero. Luam vigneta. Urmeaza o portiune de autostrada pe care suntem taxati din nou. Bre, da am mai platit o data ! Aflam mai tarziu ca acea bucata de numai cativa km este administrata de o firma privata (!?) si costa basca. Exceptia de la regula ma duce cu gandul la tarisoara noastra. Brusc, bordul face piu. Usoara panica. Aflam ca sunt -2 grade afara. Punem zeama la stergatoare. La italieni nu exista asa ceva in benzinarii. Il intrebam pe Marcel unde sa stam peste noapte. Telefon la primul hotel. In Patsch, aproape de Innsbruck. Are camere, sigur, ne asteapta. 50 marafeti per capita. Ajungem. Gruenwalderhof. Din bezna ne apare ceva superb ca un hangar. Inauntru insa, altceva. Banii inainte, copii dupa pasaport. O tanti care vorbeste mai mult decat decent engleza. Ne duce spre camere. Pe trepte, intr-un loc imposibil de evitat, un patruped a scapat ceva moale si cald. Tanti e socata. Zice ca nu era acolo. Asa speram si noi. Peste cateva minute locul era deja curatat. Camerele sunt mari, cu iz de vechi. Cu balcon. Cam frig. Suntem obositi. Vrem la carciuma. Pe pereti spunea ceva ca hotelul e de pe la 18xx. Lemn vechi si tocit. Foarte retro. Mancare buna. Calitatea oferita la aceeasi bani este mult mai buna decat la fratii nostri latini.

5 Octombrie – Duminica

Patsch – Munchen – Erlangen

Dimineata ne-am trezit inconjurati de munti. Din toate partile. Ninsi. Superb. Cat vazi cu ochii pajisti verzi. Nici o vaca mov. Simti ca plamanii se lupta cu ceva tare. Ochii vad culori. Vii, saturate. Da, acolo este o alta poarta spre rai. Facem poze. Un nene harnic sterge scaunele si mesele de roua. Chiar trebuie sa plecam ???? Pe drum prindem o parada locala. Defilare in costume populare, spilhoseni cu bretele. Alamuri.

Ajungem repede in Munchen. Punem copilul la avion. Nu vrea. Cica ar fi teroristi. Ii punem un pampers nou si il trimitem.

Intr-o parcare in Austria WC cu geometrie variabila si care se curata singur. Un spectacol. Am uitat de ce am intrat in cabina. Mai bag 50 de centi si mai intru o data (o gluma, desigur).
In Erlangen o saptamana. O fosta cazarma militara americana, transformata in apartamente de inchiriat. Functionala dar rece.
In prima seara mergem la carciuma. O luam pe o strada si o alegem pe prima. Inauntru chelnerii vorbesc italiana. Ne intampina frumos. Ne spune ca semanam a italieni. Lumanare. Carciuma draguta. Mancare foarte buna. Apare altul sa ia comanda. Ne vorbeste in germana. Asta ne-a confundat cu niscai nemti. La sfarsit cand cerem nota, apare un altul care se entuziasmeaza ca suntem romani cu traditionalul “Asa, ma , vorbiti romaneste”. Arde de bucurie ca ne-a citit. La sfarsit apare si padrone cu schnapsu. Refuzam si ne spune razand ca din` pacate nu are tzuika pentru noi. Simpatici si calzi.
Intr-o alta seara ajungem (noi vegetarieni) la un steak house. Un fel de argentinieni. Interior chicios, nimic nu se potriveste. Fructe din plastic, va mai amintiti din vizitele de la matusi ? Erau puse intr-o fructiera, langa pestele de sticla de pe mileu. O cascada ca nuca-n perete. Oglinda langa.

Ne plimbam prin padure. Case frumoase. Liniste deplina. Nu tu caine sa latre, nici masina sa te calce.

Plecam spre Bamberg cu niste prieteni, in doua masini. Mergem unul in spatele celuluilalt. Pe drum traficul este blocat. Unul din spatele nostru nu vede stau-ul si ne pocneste pe rand, ca la billiard. Partea din fata a masinii nefericitului se face praf. Scapa intreg, impreuna cu copilul (legat probabil, nemtii sunt responsabili). In 2 minute apar paramedicii, in 10 minute salvarea si politia. Politia este civilizata. Ne intelegem in denglish. Apoi ADAC-ul cu remorcherul. Tipul face singur treaba: agata masina, o suie pe rampa, da cu nisip sa se absoarba lichidele de s-au scurs din masina, matura toate urmele. Cand pleaca era greu sa spui unde s-a petrecut.


10 Octombrie – Vineri

Erlangen – Praga

Autostrazi decente. Impresionanta a fost intrarea in Praga, cand la ora 18.00 fiind nu am avut nici un fel de probleme de trafic. Marcel ne-a dus la Hotel “Residence Bologna”. Inca din hol se putea vedea ca este altceva decat speram. Vreo 100Eur. Rezervarea era facuta deja asa ca o luam. Ne-au dat camera de la mansarda, care ar fi fost frumoasa daca nu ar fi avut acel balcon “inchis” cu fiare cam ca pe la noi odinioara. Nu este lumina in baie.
Tipul de la receptie ne cere 15 (in litere: cincisprezeceeuro) EUR ca sa ne parcheze masina in parcarea hotelului. O lasam pe strada. Pe placuta de pe strada spune ca de la ora 20 pana la ora 08 se intampla ceva, pe cand de la ora 08 la 20.00 , atentie ! lucrurile stau cu totul altfel. In ceheste, naiba sa-I inteleaga.
A doua zi masina era tot acolo.

Sunt aproape de Charles Bridge. Jos palaria. Peisajul este superb. Vaporase pline de turisti brazdeza Vltava. Lebede. Orasul este animat. Toate neamurile pamantului. Sunt entuziasmati. Tipul care canta la pahare tocmai isi strange instrumentele. Un magazine cu maionete superbe si functionale. Daca intelegem bine istoria vanzatoarei, se pare ca un ceh a inventat marioneta. Trecem dincolo si tinem strada catre Biserica Sfantul Nicolae. Ajungem la o carciuma “Trei viori” sau cam asa ceva. Mica insa cocheta. Baietii de ne servesc vorbesc bine engleza si sunt politicosi. Mancarea este foarte buna. Lumanari pe masa. Vecinii stau la jumate de metro si cu toate astea te simti bine. Nu-i foarte scump. Mergem sus pana la castel. Este noapte deja. Arata grozav . Ne intoarcem si dam de un spectacol ambulant pe una din strazi. O fata danseaza cu flacari. Altul scuipa foc. Totul pe muzica veche facuta de trei baieti. Sunt imbracati in costume de epoca. Te transporta in alta lume. Spectacolul ese facut pentru clientii unui restaurant. Nu ne cer bani. Se prezinta (din ce intelegem din ceheste) si apoi multumesc.

Micul dejun este trist. Tipa (singura) care se ocupa de sala de mese este acra. Exista o masina de cafea instant, cam ca pe la noi in benzinariile de doi lei. Apropos, in Italia, masinariile de cafea erau cu totul altceva. Italienii stiu a face cafeaua. Hotelul era plin de italieni, spanioli si rusi. Dumnezeule, cum i-au pacalit si pe astia ?

Ne suim iar la castel. Ajungem la Loretto, o resedinta princiara pe vremuri. Acum adaposteste o parte din tezaurul Cehiei. In special obiecte de cult, bijuterii. Tablouri cu sfinti pe pereti. La fiecare spune pentru ce fel de afectiuni e bun. Unul e cu rinichii, altul aduce prosperitate, face bine la ochi, etc.
O harta de pe la 1700 ne atrage atentia. Recunoastem cu greu nume de orase, rauri , etc. Granitele erau trase cam ciudat. Hmm, e mult inainte de UE.

Afara este frig si extrem de umed. Ne incalzim intr-o cafenea.
Plecam tarziu. Parcare in centru face vreo 5 Eur pe ora. Deh, in buricul targului.

JURNAL DE CĂLĂTORIE - partea a doua

30 Septembrie – Marti

Trieste – Grotta Gigante – Roma

Mic dejun luat din brutaria de peste drum. Iaurt, lapte la cutie cu pai si panine cu rosii si busuioc. Mancate “la belvedere”, pe acoperisul orasului.
Grota. Se intra pe grupuri. Primul la ora 10. Avem noroc. Este fara 10. Incepe sa apara personalul. Gard jos. Poarta este sarita. E mai usor asa.
Ovala, gigantica. Au fost doua grote suprapuse provocate de trecerea apei. Peretele despartitor s-a surpat. Foarte inalta, aprox 107. Diagonala mare 160, latime 58. 500 de scari, pe care le-am urcat pana la ultima. Inauntru 2 tuburi atarnate din tavan drept penduluri (pendule) menite sa determine miscari seismice, mareea terestra (ati mai auzit asa ceva). Forma pesterii atenueaza perturbatiile la care in mod normal seismografele sunt supuse.
Inauntru, din loc in loc lampi cu ultraviolete care sa omoare sporii adusi de vizitatori si care se transformau (sporii) intr-un fel de muschi verde.
Stalactitele cresc cu aprox 1mm/20 ani, ni se spune.
Impresionant.

8 ore de drum. Iata si Roma, leaganul civilizatiei europene. Intrarea in oras dureaza o vesnicie. Cineva ne-a rezervat un hotel , ca sa ne faca un bine. 4 stele, 100 Eur pe noapte, 2 camere, suna tentant. Destinatia este Via de la Magliana. Cartierul se cheama EURO. Ajungem intr-un fel de Bronx, o perifierie sordida. Blocuri. Masini parcate anapoda. Trafic dement. Palcuri de colorati. Gunoaie. Vanzolela. Ferentariul arata bine. Se vorbeste romaneste. Din fericire nimeni nu ne baga in seama .Ni se face cam frica. Credem ca este o greseala. Gasim asa-zisul hotel. La un etaj intr-o cladire care arata la fel ca blocurile din jur. Matroana ne arata camerele. Fugim. Trecem cu masina intr-o benzinarie de vis-à-vis. Cautam cu Marcel niscai hoteluri prin imprejurimi. Multe telefoane. Este seara tarziu. Gasim cu greu unul: “Blanche et noir”. Ajungem pe stradute intortocheate, dupa multe rataciri. Poarta este inchisa pentru auto. Mergem la receptie. Ceva dubios pluteste in aer. Dam actele si apoi, ca la un semn, fetele de la receptie incep sa se agite spunand ca trebuie sa chema politia. Nu pentru noi. Am aflat astfel ca cel mai ieftin mod (si rapid) de a renova un hotel este sa il tragic in panza. Peretii erau tapetati cu un material textile care astupa ceea ce fusese inainte. Un fel de Hotel Jiul, de la Craiova, inainte de renovare (pentru cei care stiu). Tragem masina in interiorul complexului rezidential care gazduia hotelul. Porti uriase de fier, cu camere de supraveghere. Arata a lagar. 4 masini de carabinieri, cu girofarurile aprinse strajuite de niste politisti cat usa.
De departe, momentul cel mai deprimant al calatoriei.

1 Octombrie – Miercuri

Roma. Drumul Roma – Assisi


Ne trezim inundati de soare. Palmieri.
Plecam fara a intreba de mic dejun, fericiti ca suntem intregi.
Ne remontam la un bar unde luam ceva de mancare. Fata de la bar vorbeste romaneste si se bucura sa ne vorbeasca. Si noi. Parca revenim la viata.

Lasam masina la parcomat. O luam cu metroul. Ajungem la Colosseum. Platim 10Eur. Avem ghid in italiana. Ne plimba si ne explica destul de profesionist. Arena este impresionanta. Jos stateau marimile vremii (cum ar fi acum top 100), mai sus patronii si buticarii iar la cucurigu gloata. Acestia din urma nu aveau scaune, nici acoperis. Mi-i inchipui la fel de calzi si civilizati ca si suporterii de fotbal de azi. Podeaua era de lemn acoperit cu nisip. Dedesubt se desfasoara pe verticala 3 nivele ce totalizeaza 12 metri, unde era toata recuzita de spectacol, animalele, gladiatorii, etc.
Impresionant.

Romani cum ne simtim fugim repede sa nu se inchida la columna. Da, aia cu dacii. Cred ca era o teapa undeva. Era prea mica. Poate ca pe vremea romanilor era impresionanta, acum se pierde printre cladirile din jur. De jur imprejur era santier. Nu ne putem apropia. Cautam un hotel pentru la noapte. Noroc chior. O agentie de informatii chiar langa noi. Se pun baietii pe sunat la diverse B&B , pensioane, hoteluri. Nimic.
Dupa 1 ora sau asa plecam sa ne cautam singuri. Luam cateva din hotelurile din centru. Toate ocupate. La unul, receptionerul avea un pont. Mergem acolo. Dumnezeu nu ne-a lasat. Aproape pe gratis. La nici 200 Eur/noapte gasim doua camere, cu WC-ul pe hol. Pe o strada ingusta cam ca Lipscani. Niste muncitori cantau la pickhammer. Superb. O stergem.

Mancam. La o carciuma ad-hoc, sub un fel de umbrar de prelata de camion verde. Mancarea este decenta. Ne vine glicemia la loc. Inainte incercasem alte carciumi insa preturile erau pentru romani nu pentru romani. Aha, nu am diacritice !

Ni se ofera varianta de a ne intalni cu o tanti care are niste apartamente de inchiriat prin oras. Ceva dubios. Cu harta pe care o aveam puteam ajunge si pe Luna la fel de bine.

Am vrut sa mergem la Vatican, insa fara cazare…. Noroc ca rezolvasem cu papa mai inainte.

Si atunci ne-a venit. Dorul de duca. Copilul, care nu a inteles mai nimic pana atunci zice savant: “Hai acasa si ne mai gandim…”.

Arrivederci, Roma !

Mergem la masina, luam harta, punem deshtul pe Perugia initial. Gasim hotel la Assisi. Da, Assisi cel cu Sfantul Francesco. Ajungem seara. Pe drum, de-a dreapta si de-a stanga castele si orasele cu totul catarate pe dealuri, ca niste cetati. Unele crescute parca pe stanca. Baieti destepti, italienii fac casele sus si pe dealuri pun vie si maslini. Da, e adevarat, nu fac casele pe vale ca la noi. Si stau cu picioarele uscate chiar cand vine apa mare. Suntem plini de speranta si traumatizati in acelasi timp. Suntem satui de orase mari. Vrem la mic si frumos.

Ajungem seara. Undeva in departare se profileaza o cetate minunat luminata. Ne-am dori sa fie acela locul. Dupa ceva ratacire ajungem la intrarea in cetate. Are mai multe porti, succesive, la fel ca toate burgurile ce au crescut in timp.

La inceput este putin straniu, orasul este catarat pe deal si ne trebuie o vreme sa intelegem unde este hotelul. Atunci cand am ajuns in centru, la piateta cu fantana am inteles unde am ajuns. O alta lume, linistita si luminoasa. Un oras medieval, ca scos din cutie. In orasul Sfantului, primaria a facut minuni. Totul este impecabil. Zidurile vechi par intacte, lampile stradale se potrivesc cu peisajul. Arata ca un costum facut pe comanda. Treceri pe sub ziduri care te imbie sa te ratacesti. Restaurante de abia ghicite. Magazine frumoase. Suveniruri. Calugari capuccini care stau la un cappuccino. Altii ling o inghetata. Da, din aia cu rase lungi, maron si incinsi cu franghii la mijloc. Bonomi. Lume linistita, pelerini foarte probabil.

Aflam ca in doua zile este sarbatoarea sfantului si deci a orasului. Evenimente vor avea loc.

Receptionerul, foarte dragut ne spune cum sa jungem la hotel. Camere frumoase. Copilul nimereste una cu balcon. Se vede orasul desfasurat sub noi. O stea cade. Coplesitor.

Pur si simplu, cateodata trebuie sa traiesti iadul pentru a aprecia raiul.

Au internet. Iesim sa mancam. Dormim foarte bine.


2 Octombrie – Joi

Assisi

Orasul este din ce in ce mai animat pe masura ce noi pelerini se alatura celor ce au ajuns deja. Sa intelegeti bine, nu sunt imbracati in sac si nu merg in genunchi. Arata decent, sunt veseli, respectuosi.

La fantana, un grup de pelerini imbracati in costume populare canta ceva. Suna a italiana, un dialect probabil. Se vede ca nu sunt profesionisti. Le place ce fac. Lumea aplauda.

Copilul vede un porumbel care-si hranea puii. Ciocuri agitate, flamande. Intr-o nisa, in zid.

Mergem la cetatea de pe deal. Pe drum dam peste doua biserici. Destul de inghesuite cu turisti. Perfect conservate/restaurate. Pe drum vad cu coada ochiului ceva ca misca in stanga mea. In zidul cetatii, intr-o nisa inalta cat un om, un tanar, in vesmant lung, alb, cu un porumbel in mana. Asa arata poate Sfantul. Povestea zice ca stia vorbi cu vietatile iar oamenii i le aduceau spre vindecare. Exista o poezioara ce ii este atribuita.

Pe drum o livada de maslini. Cu gard din sarma. O parte a gardului pare trasa in margele divers colorate. Ne apropiem. Erau gume de mestecat pestrite lipite de turisti. Un ritual pesemne, nestiut la noi. Un fel de arta cu aderenta speciala la publicul tanar.

Accesul in cetate face 5 Eur/caciula. Construita cam pe la 1100-1200. Scari in spirala ce urca pana intr-unul din turnuri. La fiecare “etaj” o expozitie cu fotografii ce surprind sarbatoarea orasului, plina de evenimente vivante. Ne facem calculele. Urmeaza sa plecam chiar inainte de praznicul din anul asta. Pacat.

Din turnul cetatii se vede tot orasul si imprejurimile, pana departe. Un tunel ingust , de circa 100 metri leaga cele doua mari turnuri. Ne intalnim cu alti turisti care ne vin din fata. Din ochi e loc doar de o persoana. Stanjeneala trece repede. Au vesticii un mod de a trece de situatiile jenante, surazand. Am incaput fara sa ne atingem. "Where there is a will ..."

3 Octombrie – Vineri

Assisi – Florenta – Vicenza

Mic dejun subtire.

Bantuim prin magazinasele cu suveniruri. Multe kitch-uri. Consecventi insa artei adevarate, nu putem rezistam in fata unei broaste testoase violet, cu gatul verde, ochioasa, din aia care da din cap cand o pui pe bordul masinii. Cum erau cateii aia maron in spatele Daciilor. Magnifica. O adevarata piedica in calea uitarii.
Am vrea sa mai stam, insa ne dam seama ca ne stramtoram astfel programul din zilele urmatoare. Ne luam la revedere.

Gasim cu greu un loc de parcare in centrul Florentei. Ne ducem la Dom. Suim scarile pana la braul de sub bolta. Scene din Judecata de apoi. Din aia urati cu furci si coarne. Pacatosi. Brrr, te ia pe sira…
Suim si ultimele trepte pana pe acoperisul Domului. Scari inguste, mitocani care coborau pe langa noi, impiedicandu-ne. Ajungem sus. Priveliste. La coborare inteleg. Nu exista trepte exclusive pentru urcat/coborat. Un paznic isi da cu statia peste pantofi, ritmic, privind apatic vanzoleala.

Mancam langa Dom, la o carciuma aproape de sosea. Prea aproape. La nota de plata se adauga coperto, adica un fel de ciubuc gata inclus. Variaza de la o carciuma la alta, insa este mereu prezent.

Dam peste un muzeu cu exponate realizate din lemn, inspirate din schitele lui Leonardo de Vinci. Masinarii diverse, mare parte functionale. Dai in bucuria copiilor cand le vezi. Catapulte, deltaplane, tancuri. Acum 500 de ani !

Gasim de dormit intr-un anuar cu hoteluri. La Ca' Masieri, Trissino (Vicenta)

Ajungem dupa luuuungi incercari. Padrone avea doi baieti multifunctionali si tuciurii.

La engleza stateau destul de rau. La italiana asisderea. Camerele arata cam obosite. Tavanul scorojit, baia a vazut si vremuri mai bune. La fel si camera copilului. Intrebam daca putem manca la circiuma hotelului. Padrone spune ca da. Afara e frig si bate vantul. Intram la carciuma. Doua mese ocupate. Oameni imbracati bine. Chicoteala. Apare padrone. Acelasi. Sef de sala acum. Dupa cum disparea dupa ce lua comanda probabil ca si bucatar. Copilul ia niscai fructe de mare. Ati vazut vreodata fructe in mare ? Hai sa fim seriosi ! Ar fi castravetii de mare dar astia sunt legume. Cat despre caluti ...

Luam o salata si o omleta. Omleta vine pe un fel de farfurie foarte alungita si grozav ornata.

Lumanare pe masa, atmosfera calduta. Am inteles: padrone centreaza si da cu capul. Sezonul este pe sfarsite (am aflat ca multe hoteluri inchid iarna) si personalul este la mimim. Reuseste sa tina hotel/restaurantul prin propriile sale eforturi. Se pare ca specializarea sa de capatai este gastronomia. La una din mese, cei patru comandasera un platou cu de toate. Branze de 100 de feluri, mezeluri speciale, varietate si mister. Nebunie, nu alta. La numai 60 de Euroi. Braga !

Copilul vrea la piscina. Afara sunt 16 grade. Aveam sa aflam ulterior ca atunci s-a dereglat la termostat si de atunci umbla numai in bermude si tricou. In piscina nu e apa. Asta nu este insa o problema pentru el.

JURNAL DE CĂLĂTORIE - prima parte

Europa 2008

Membrii echipajului: Ea, El , copilul şi Marcel (copilotul).
Automobil Ford Focus.Nou.

27 Septembrie – Sâmbătă

Bucureşti-Arad

Drum lung. Entuziasmul plecării. Uităm o geantă la McDonalds in Sibiu (se poate zice McDonalds pe blog? Da? Nu e reclamă, nu?). 10 km înapoi. Încordare extremă. Geanta contine paşaport, acte, etc. Cei de la restaurant ne-o dau fără parlamentări. Buni băieţi. Norocul nostru că erau mai mulţi decât clienţii.
Cinăm la un restaurant grecesc, pe lângă Primărie.
Apoi ne permitem să facem o scurtă plimbare în parcul de lângă Mureş. Trecem podul. Pe partea cealaltă este ştrandul. Cârciumi. O nuntă la una dintre ele. Oboseală. Un labirint din fiare. nu ne putem abţine şi-l străbatem ca nişte copii şi ne bucurăm pe măsură.
Dormim la Hotel Continental Arad. Condiţii mai mult decât decente.

28 Septembrie – Duminică

Arad – Budapesta – Maribor – Ljublijana - Trieste

Mic dejun la Hotel Continental Arad
Prânzul ne apucă pe autostradă, în Ungaria. Într-o parcare, langa TIR-işti, un restaurant de 3 stele (!!). Intrăm. Este un impinge tava de trei stele. Plin de şoferi. Scrie şi în româneşte. Luăm câte o salată. Copilul ia o megasalată. E taxată dublu. La subsol, lânga WC, o ciudăţenie, un fel de Zoo. O cuşcă mare plină cu papagali, iepuri şi şobolani, de-a valma. Probabil pentru deliciul copiilor. Cam dubios. Copilul se bucură.

Exista doua variante de drum de la Budapesta:
- prin Zagreb (Croaţia)
- prin Maribor - Ljubliana (Slovenia)

Copilul se plânge să o luam prin Zagreb. Alegem sa o luam prin Ljubliana. E mai bine, ăştia au Euro. Copilul se bosumflă. Se culcă.

Ieşim de pe autostradă pe la Maribor prin nişte sate. Drumul devine tot mai îngust. Rătăcim. Asta face însă să vedem cum arată viaţa “la ţara” în Slovenia. Case frumoase, peisaje superbe. Nu au garduri. Ajungem la un loc unde drumul se îngustează încât abia trecea o maşină în mod normal. Ne liniştim totuşi cand vedem atât de multe maşini de Romania. Pe acolo trebuie să fie. Trecem prin zeci de tuneluri, unele mai lungi de 1 km. Copilul doarme.

Ajungem târziu ăn Trieste. Orasul este în panta, se varsă în mare. Marcel ne duce până la pensiune, însa e imposbil să găseşti un loc de parcare gratuit. Cele libere sunt rezervate pentru aprovizionare. Ai senzaţia că a fost un concurs de ocupat toate parcările. Le reuşise.
Se poate mai rău ca în Bucureşti ? Da.

Cinam la un restaurant bavarez, axat pe cârnaţi şi bere. Găsim însă o pasta şi pizza mai mult decât decente. Servire rapidă. Preţuri uriaşe. Aveam sa aflu mai târziu că aşa sunt preţurile în Italia.

Pensione Gianni – arată ciudat. Există lift cu cheie care să te care un etaj. Tavanul este foarte înalt şi spaţiul este disproporţionat. Mai multe camere . Multe camere de baie. Foarte curate. Nu au caldura deşi este destul de frig. Se pare că aşa se practică în multe locuri din Italia. Paturi separate. De aia se duce demografia de râpă. Le-am lipit.
Senzaţia ca dormi la birou.

Suntem la aprox 300 m de portul turistic şi Piazza dell’ Unita (cum ar fi Primăria la noi). Străzi în pantă de 45grade cu lăţimea de 1 maşină + o palma. Maşina geme greu. Pavate cu piatră (cum se merge acolo oare iarna ? Dar dacă îţi vine o maşina din faţă ?).
Automatul de băuturi/dulciuri nu dă banii înapoi, nici produse.
Zice : aveţi în cont .35 Eur. şi nu face nimic.
Dimineata ne dăm seama că banii au ajuns în pantecul dihaniei. Contul este 0.00. Să-i fie de bine !
Avem o Alimentara peste drum. Pâine, cărnuri, laptate. Dimineaţa luăm foccacia cu iaurt. Yummi !

Circulaţia: cam ca în Bucureşti. Tupeu. Nervi tari. Marcel ne scoate încă o data. Scutere peste tot. Merg pe stânga. Trieste a avut tramvai, acum nu mai are. Linia există totusi. Bora-bora nu mai bate. Schimbările climatice au omorât-o şi pe asta ! Seara trecem printr-o Fiera (un fel de talcioc de pe la noi). Se vand vase de ceramică chicioasă (caţeluşi, floricele, o nebunie nu alta !). Pe roşu. Strângeau, era la spartul târgului de ceramică (dacă pot zice aşa).

29 Septembrie – Luni

Veneţia
Rătăceala în oraş căutând gara. Plecat cu maşina până la urmă.
La ieşirea din oraş (sus) pe A4 – privelişte asupra oraşului. Se vedea până în Croaţia, credem. Marcel dă de greu cu sensurile unice...
100 km pe autostradă (cu plată, fireşte, cum altfel). Cam 6 Eur. Merge cam aşa: când te sui pe autostradă, îţi dă tichet, când te dai jos plăteşti.
Marcel ne duce până la staţia de vaporaşe din Veneţia (pentru cine nu ştie, nu sunt busuri, nici străzi ci numai canale cu apă, aşa grăit-a tanti de la INFO într-o engleza cu vocale la coada fiecărui cuvânt). Bilete transport all-inclusiv pentru Venetia 14 Eur / căciulă. Parcare la cucurigu (etajul 8). Spirală strânsă la urcuş/coborâş (filmele cu urmăriri în parcare sunt trucate sigur! Martore stau nenumăratele zgârieturi de pe pereţi). “Lăsaţi Cheie în contact” zice administratorul parcării. 22 Eur/zi. Vaporaşul spre San Marco. Domul (Duomo pentru cunoscători) din San Marco. Pe acoperiş erau cai şi alte chestii care se uitau spre noi în jos. Altarul numai şi numai din aur (atenţie trebuie să te întorci 180 de grade ca să-l vezi, altfel ratezi cei 5 Euro şi iesi nesatisfăcut). Merită să ştiţi. Atenţie la mozaicul 3D de pe jos. Ţi se poate împiedica privirea. Joaca cu porumbeii în Piaţa san Marco. Trebuie să vii cu ceva de mâncare pentru ei, apoi vin ei la tine. Ţi se suie în cap.
Terasa la o cafea caldă. Soare blând. Oameni liniştiţi. Biscuiţi în loc de ciocolată. Mâncare dubioasă într-un bar. Plimbare prin talciocul cu suveniruri.
Atenţie la lichide. Cel mai apropiat WC poate fi prea depărtat. 1 Eur taxa de intrare. WC-ul se află sub pod. Senzaţia că faci direct în canal.
Gondolierii au un stil special de a vâsli. Cu vâsla pe o singura parte, sprijintă doar pe o piesa de lemn savant construită, “mestecă” în apa, propulsând gondola şi în acelaşi timp dându-i direcţie.

Ne întoarcem în Trieste.
Cina: la un restaurant prin centru. Un moş simpatic ne serveşte. Gargară şi complezenţă. Limoncello (lămâiata cum ar fi la noi) este de mare efect. Tărie ca de o vodkă, poate un grad-două mai slabă. Merge de aperitiv. Pereţii tapetaţi cu poze de personalităţi care ar fi trecut pe acolo.
Străzile sunt curate. Portul arată ca o pădure de catarge. Parcare de 2 Euro pe noapte lângă port. Maşina rezistă.